Unirea-Basarabiei

Unirea Basarabiei: prima treaptă spre idealul României Mari

În contextul geopolitic de azi, aniversarea Unirii Basarabiei cu România, moment care a marcat începutul unui an 1918 memorabil, are o încărcătură aparte. Spre deosebire de Transilvania, Basarabia este încă ruptă din trupul ţării, iar balansul actualei Republici Moldova între est şi vest şi tensiunile care au dus la afirmarea unui nou război rece între Rusia şi NATO demonstrează că problema teritoriului dintre Prut şi Nistru este una de actualitate şi, de asemenea, o rană încă deschisă în conştiinţa naţională.

În anul 1917, când revoluţiile s-au succedat în Imperiul Ţarist, începând cu cea din februarie care a dus la abdicarea lui Nicolae al II-lea şi până la „Marea revoluţie socialistă din Octombrie”, mişcarea de eliberare naţională a românilor din Basarabia a cunoscut o dezvoltare constantă, începând cu înfiinţarea la Chişinău, în martie-aprilie, a Partidului Naţional Moldovenesc, al cărui program sublinia necesitatea unei largi autonomii a regiunii şi dobândirea drepturilor cetăţeneşti şi naţionale pentru români. În spiritul vremurilor, au avut loc numeroase întruniri şi acţiuni de organizare:Congresul Uniunii Cooperativelor din Basarabia, Congresul ţăranilor din Basarabia, Congresul corpului didactic din Basarabia şi multe altele.

Drumul spre autonomia Basarabiei

La Congresul Popoarelor din Rusia, desfăşurat la Kiev între 8 şi 14 septembrie (stil vechi), au participat şi şase delegaţi moldoveni, care s-au pronunţat pentru autonomie în cadrul unei federaţii. Toamna anului 1917 a fost însă una tensionată;anarhia cuprindea Rusia şi, implicit, Basarabia, iar autorităţile se dovedeau neputincioase în faţa actelor de dezordine şi violenţă. În această atmosferă a avut loc Congresul Soldaţilor Moldoveni, convocat de Comitetul Central Ostăşesc Român, care şi-a deschis şedinţele la 20 octombrie, în Chişinău. În adunările din 21 şi 22 octombrie, Congresul a declarat „autonomia Basarabiei şi alegerea unui birou pentru organizarea Parlamentului local, denumit Sfatul ţării, precum şi 44 de ostaşi din sânul Congresului ca deputaţi în Sfatul Ţării”. A fost redactat un document, „Rezoluţiile Congresului Ostăşesc Moldovenesc”, care prevedea, printre altele, „să se recunoască faptul că forma cea mai potrivită a conducerii Rusiei este Republica Federativă Democratică”, „să se declare autonomia teritorială şi politică a Basarabiei” şi în cel mai scurt timp „să se alcătuiască Sfatul Ţării, format din 120 de deputaţi”.

Pe baza hotărârilor Congresului, la 21 noiembrie, Sfatul Ţării şi-a deschis lucrările, fiind alcătuit din reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, confesiunilor şi orientărilor politice. Numărul deputaţilor a fost majorat de la 120 la 150:105 români, 15 ucraineni, 14 evrei, şapte ruşi, doi germani, doi bulgari, doi găgăuzi, un polonez, un armean şi un grec. Preşedinte a fost ales Ion Inculeţ, iar printre deputaţi se găseau personalităţi de frunte ale Basarabiei, precum Pantelimon Halippa, Ion Pelivan sau Ion Buzdugan. La 2 decembrie, Sfatul Ţării a adoptat o Declaraţie prin care se proclama Republica Democratică Moldovenească, ce urma să facă parte din Republica Federativă Democratică a Rusiei, care nici nu exista. La 7 decembrie, puterea executivă a fost încredinţată unui Directorat, sub preşedinţia lui Pantelimon Erhan.

Unirea-Basarabiei

Vestea unirii, primită cu bucurie în Lăpuşna (fotografie realizată cu ocazia vizitei prim-ministrului Alexandru Marghiloman, 1918)

În cursul lunii decembrie 1917, Basarabia a fost teatrul unor acţiuni anarhice ale forţelor armate sau a altor organisme care se opuneau Sfatului Ţării:Frontotdelul (comitetul de front) Comitetului muncitorilor şi soldaţilor din Chişinău (de orientare bolşevică) şi RUMCEROD-ul cu sediul la Odesa, cea din urmă fiind prima organizaţie antiromânească creată de partidul bolşevic cu concursul lui Hristu (Cristian) Racovski şi Mihail Gheorghiu Bujor. Era condus de un comitet alcătuit din bolşevici basarabeni şi emigranţi din România, din care făcea parte, printre alţii, şi celebrul Max Goldstein, unul dintre autorii atentatului de la Senat din 1920. În aceste condiţii, exista riscul declanşării unui conflict civil în Basarabia, între mişcarea naţională moldovenească şi cea bolşevică.

CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL AICI

Sursa www.historia.ro

General-locotenent aviator (rtg) Ioan Dobran a implinit 100 de ani pe 5 februarie 2019

Singurul pilot de vânătoare în viață din cel de-al doilea război mondiala implinit

, la 5 februarie, 100 de ani! S-a luptat cu cele mai bune aviații din lume: sovietică, americană și germană.

A zburat și a luptat dincolo de Nistru, dar și deasupra Ungariei și Cehoslovaciei. A zburat și a luptat pentru că așa i-a cerut Țara! A apărat cerul Patriei în zilele de foc ale anului 1944!

Am încercat (și sper să fiu cel mai aproape de realitate) să schițez biografia acestui OM minunat, un român și un patriot adevărat!

General-locotenent aviator (rtg) Ioan Dobran

S-a născut la 5 febr. 1919 în loc. Văleni-Podgoria, jud. Argeș

Studii: Școala Militară de Ofițeri Activi de Aviație (1939-1941) și Școala de Perfecționare a Aviației de Vânătoare (mai-oct. 1941)

Grade: sublocotenent av. (10 mai 1941), locotenent av. (23 mart. 1944), căpitan av (13 mart. 1946), maior av. (7 iun. 1950), a fost trecut în rezervă la 15 apr. 1952, a fost pensionat la 1 nov. 1973, locotenent-colonel av. (rtg) (25 oct. 1990), comandor av. (rtg) (9 mai 1995), general de flotilă aeriană (rtg) (1 dec. 2000), general-maior av. (rtg) (28 nov. 2012), general-locotenent (rtg) (30 ian. 2019).

Funcții îndeplinite: pilot în Flotila 1 Vânătoare (oct. 1941-sept. 1944) și comandant al Escadrilei 48 Vânătoare din Grupul 9 vânătoare (7 sept. 1944-1945), comandant de escadrilă în Grupul 1.

Vânătoare (1945-1947), comandantul Grupului 1 Aviație vânătoare din Flotila 1 Vânătoare (nov. 1947-15 iun. 1949), șeful biroului instrucție (15 iun. 1949-6 mart. 1950) și comandant al

Regimentului 1 Aviație vânătoare (6 mart. 1950-18 sept. 1951) și șeful Secției școli din C.F.A.M. (18 sept. 1951-15 apr. 1952).

Strungar, normator și tehnolog la Uzinele ”Timpuri noi” București (1952-1963), pilot aviația utilitară și comandant Detașament avioane clasice TAROM (1963-1966) și pilot de linie (1966-1967) și pilot inspector la Departamentul Aviației Civile-TAROM (1967-1973).

A executat 340 misiuni de luptă, susținând 74 lupte aeriene și a doborât 10 (după alte surse, 11) avioane sovietice, americane și germane, iar un avion german distrus la sol. A fost doborât de trei ori, fără a suferi răni grave.

Decorații: Ordinul ”Coroana României” clasa a V-a și panglică de ”Virtute Militară” (13 dec. 1943), Ordinul ”Steaua României” cu spade în grad de Ofițer și panglică de ”Virtute Militară” (Î.D.R. nr. 280 din 21 febr. 1947), Medalia sovietică ”Victoria”, Ordinul cehoslovac ,,Leul Alb”, Ordinul ,,Virtutea Aeronautică” clasa Crucea de Aur cu prima și a doua barete (Î.D.R. nr. 1821 din 6 oct. 1944),

Ordinul ,,Coroana României” clasa a V-a; Ordinul ,,Virtutea Aeronautică” clasa ,,Cavaler” cu o baretă (Î.D.R. nr. 1158 din 11 apr. 1945), Ordinul ,,Virtutea Aeronautică” clasa ,,Cavaler” prima și a doua baretă și Ordinul ,,Virtutea Aeronautică” clasa ofițer (Î.DR. nr. 2348 din 29 iul. 1946), Medalia ”Eliberarea de sub jugul fascist”, Medalia ”Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial” și Ordinul „Virtutea Aeronautică” în grad de Cavaler cu însemn pentru militari (D.P. nr. 924 din 19 nov. 2018).

A zburat pe următoarele tipuri de avioane: Fleet F-10G, Nardi FN-305, PZL-11F, IAR-80, He-112, Me-109 (E, F și G), Potez-25, IAR-27, Fieseler F-156 Storch și Il-14.

Lucrări publicate: Jurnalul locotenentului Dobran, Editura Modelism, 1998 și 2010.

Text preluat de pe pagina de Facebook Eugen Dorin

Parada-militară-1-decembrie-2018

Parada militară 1 decembrie 2018 București. Programul complet și unităţile care vor defila

Pentru parada militară de 1 decembrie din București au fost mobilizați circa 4.000 de militari și specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, anunță MApN. Totodată, vor participa la defilarea de Ziua Națională 200 de mijloace tehnice și aproximativ 50 de avioane. 

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, circa 500 de militari din mai multe ţări aliate sau partenere, vor participa, sâmbătă, începând de la ora 10.00, la Parada Militară de 1 decembrie din București.

Potrivit news.ro, detaşamentele de militari străini vor fi din Albania, Bulgaria, Canada, Cehia, Croaţia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Republica Moldova, Slovacia, SUA, Turcia şi Ucraina.

Începând cu ora 8.00 dimineața va avea loc și o ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I.

Parada militară 1 decembrie Alba Iulia

La Alba Iulia parada militară va începe la ora 15:30, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918. 1.600 de militari și specialiști, cu 150 de mijloace tehnice și 23 de avioane, vor participa la eveniment.

Pe timpul ceremoniilor din Bucureşti şi Alba Iulia vor fi executate câte 21 de salve de artilerie.

Paradele militare de 1 decembrie din București și Alba Iulia vor putea fi urmărite şi online, accesând pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naţionale.

Activităţi similare vor avea loc în marile garnizoane din ţară, cu participarea reprezentanţilor Armatei României, precum şi în teatrele de operaţii în care se află în misiune militari români. Cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

Restricţii de trafic pe 30 noiembrie și 1 decembrie

Pentru buna desfăşurare a Paradei Militare Naționale, Brigada Rutieră Bucureşti va dispune măsuri pentru asigurarea fluenței în trafic și informarea conducătorilor auto asupra restricțiilor rutiere pe arterele care converg către Piaţa Arcul de Triumf, pentru zilele de 30 noiembrie și 1 decembrie, anunță MApN.

Folosirea dronelor (Remotely Piloted Aircraft Systems – RPAS) în spaţiul aerian unde se desfăşoară manifestările dedicate Zilei Naţionale este interzisă, conform prevederilor articolului 12 din Hotărârea de Guvern nr. 912/2010.

Foto credit Mediafax

Material realizat de si preluat de pe www.observator.tv

Smaranda Braescu a fost prima femeie parașutist cu brevet din România

Erou national si international, Smaranda Braescu a fost prima femeie parașutist cu brevet din România, campioană europeană la parașutisrn (1931) și apoi campioană mondială – in anul 1932 cu recordul de 7400 m, salt efectuat pe aerodromul de la Sacramento, SUA. Pentru aceste realizari deosebite a fost decorată în anul 1933 de regele Carol al ll-lea cu ordinul Virtutea aeronautică şi Cruce de Aur cu două barete.

Chiar daca a durat mult, Smaranda şi-a câştigat rolul şi locul meritat pentru faimă şi onoarea pe care a adus-o României! Felicitări celor care au contribuit la realizarea acestui eveniment!

Fundaţia General Grigore Baştan şi Asociaţia cercetaşilor paraşutişti în rezervă şi retragere Buzău au adus un pios omagiu Campioanei mondiale la paraşutism, Smaranda Brăescu, cu ocazia dezvelirii monumentului la Cluj.

Participarea FGGB la ceremonia anivarsarii a XXVI-a de la crearea Batalionului cu destinatia speciala „Fulger”

Pe 01 noiembrie 2018 a avut loc ceremonia solemnă consacrată aniversării a XXVI-a de la crearea Batalionului cu destinație specială “FULGER”, iar Fundatia General Grigore Bastan a participat,  în calitate de invitat de onoare, prin Valentina Baştan – Preşedinte, General de brigadă Marius Crăciun – Vicepreşedinte şi Vasile Soare – consilier principal.

La eveniment au prezenţi şi Eugeniu Sturza-Ministrul Apărării al Republicii Moldova, Igor Cutie – General de brigadă Şef Marele Stat Major, Radu Burduja – Comandantul Armatei Naţionale, secretarul General de Stat al Ministerului Apărării, ataşati militari, ofiţeri şi civili, alături de personalităţile locale.

Reprezentanţii Fundaţiei General Grigore Baştan au avut o scurtă întrevedere cu Comandantul Armatei Naţionale, General brigadă Igor Cutie, ocazie cu care s-au avut în vedere posibilităţi de colaborare cu scopul păstrării şi promovării tradiţiilor paraşutismului militar. S-a subliniat, de asemenea, intenţia FGGB de a face cunoscută figura emblematică a primului paraşutist al României, General Grigore Baştan, născut pe meleagurile moldovene din ţara de baştină.

În cuvântul preşedintelui FGGB s-a amintit că data de 1 noiembrie este o zi de sărbătoare şi pentru paraşutiştii militari români, aceasta marcând 68 de ani de la înfiinţarea primului batalion de paraşutisti din România – 1 noiembrie 1950, la a cărui comandă s-a aflat locotenentul major Grigore Baştan.

Cu această ocazie s-a înmânat domnului Ion Ojoc, comandantul batalionului cu destinaţie specială ”FULGER”, o plachetă aniversară şi titlul de Membru de Onoare al Fundaţiei General Grigore Baştan.

Totodată, s-a mai acordat titlul de membru de onoare al FGGB următorilor ofiţeri:

  • Locotenet-colonel Veaceslav BALAN
  • Maior Constantin CÎȘLEANU
  • Maior Simion BÎTCĂ
  • Maior Ruslan VARIVANOV
  • Maior Ion SÎRBU
  • Căpitan Constantin VASÎLCA
  • Căpitan Roman GORMAH
  • Căpitan Natalia DARII
  • Plutonier adjutant Sergiu SÎRBU

Festivitatea s-a incheiat cu o masă ostașească.

Cu ocazia deplasării, reprezentanţii FGGB  au vizitat Muzeul Militar din Chişinău şi au avut o întâlnire cu Şeful Centrului de Cultură şi Istorie Militară, prof. dr. Vitalie  CIOBANU!

Ultimul punct de pe agenda Fundaţiei a fost vizita în comuna natală a generalului Grigore Baștan Coscodeni, însoţiţi de comandantul Batalionului Fulger, unde au fost întâmpinaţi de Primarul comunei, Ştefan Herta, cu care s-a discutat posibilitatea amplasării unei plăci memoriale în localitate şi alte oportunităţi în memoria generalului Grigore Baștan.

„Am fost plăcut surprinşi să asistăm la o prezentare a personalităţii generalului Baştan facută de elevii şcolii gimnaziale din localitate.

Mulţumim tuturor autorităţilor moldovene care au facut posibilă prezenţa noastră la această importantă manifestare şi comandantului batalionului cu destinaţie specială ”FULGER”, ltc. Ion Ojog, brevetat ca parașutist militar, în România, la Centrul de instruire pentru Operaţii Speciale ”General-maior Grigore Baștan” Buzău în 2005. ”  Valentina Baştan – Preşedinte FGGB.

Ceremonia solemnă consacrată aniversării a XXVI-a de la crearea Batalionului cu destinație specială “FULGER”

Pe 01 noiembrie 2018, pe teritoriul TM-142 Str.Pietrarilor 3, or. Chișinău, Republica Moldova, la ora 10:00 va avea loc ceremonia solemnă consacrată aniversării a XXVI-a de la crearea Batalionului cu destinație specială “FULGER”.

Programul  ceremoniei consacrate aniversării a XXVI-a de la crearea Batalionului cu destinație specială (BDS)

Data: 01 Noiembrie 2018

Timpul: 10.00 – 12.00

Locul: Tabăra militară (TM) – 142, str. Pietrarilor nr.3, or. Chișinău, Republica Moldova

Nr.

crt.

Timpul Activitatea Notă
31 octombrie 2018
1 15.00-15.10 Întâlnirea delegației de către comandantul BDS. *Reper: stația peco LUKOIL de la intrarea in s. Suruceni, r-ul Ialoveni, pe traseul Leușeni – Chișinău (M1/E581)
2 15.10-15.40 Deplsarea delegației la hotelul Vila Verde (or.Chișinău, str. Grenoble nr.110).
3 15.40-16.00 Cazarea delegației la hotel.
4 19.00-21.00 Cina. 2 Reprezentanți BDS,

Rudele d-nei V.Baștan

Cina va fi organizata la hotel

01 noiembrie 2018
1 09.00-09.30 Deplasarea delegațieie de la hotel spre TM-142. Transport asigurat de BDS
2 10.00-12.00 Participarea delegației la ceremonia consacrată aniversării a XXVI-a de la crearea BDS.
3 12.00-12.10 Deplasarea delegației de la TM-142 spre hotel. Transport asigurat de BDS
4 13.00-13.30 Prinzul.
5 14.00-14.45 Deplasarea delegației de la hotel spre orașul subteran „CRICOVA”. Transport asigurat de BDS
6 15.00-16.30 Excursie și dineu la orașul subteran „CRICOVA”.
7 16.30-17.15

 

Deplasarea delegației de la orașul suberan „CRICOVA” spre hotel. Transport asigurat de BDS
8 Timp la dispoziție.
02 noiembrie 2018
1 08.00-10.00 Deplasarea delgației de la hotel spre s. Flămînzeni, com. Coșcodeni, r-ul Sîngerei. Transport asigurat de BDS
2 10.00-17.00 Întrevedere delegației cu oficialități, rude din s. Flămînzeni, com. Coșcodeni, r-ul Sîngerei.
3 Deplasarea delegației spre România.

 

*Punctul recomandat de intrare in Republica Moldova este Albița – Leușeni

Reper: https://www.google.com/maps/place/Lukoil/@46.9844969,28.6498887,8233m/data=!3m1!1e3!4m5!3m4!1s0x40cbd4e2edb32727:0x9edfbd4ec794dd99!8m2!3d46.9893073!4d28.6715671

Lansarea cărții „Batalionul 404 Cercetare. O istorie în istorie”

Pe data de 26 septembrie 2018, la Buzău, la Centrul de Instruire pentru ISR, Parașutiști, Operații Speciale și JTAC „General-maior Grigore Baștan”, a avut loc un eveniment cultural remarcabil, lansarea cărții „Batalionul 404 Cercetare. O istorie în istorie”, autor gl. bg. (r) Dumitru Miu, realizare a Editurii Editgraph din localitate.

La manifestare au participat generali, ofițeri, maiștri militari, subofițeri și militari în termen, cercetași-parașutiști, în rezervă și în retragere, care au făcut parte din Batalionul 404 cercetare sau care au coordonat unitatea de la Buzău din partea Marelui Stat Major/Statul Major General și a Statului Major al Forțelor Terestre, cadre militare active, soții și copii ale/ai foștilor cercetași-parașutiști de la B. 404 Cc.

Evenimentul se detașează de altele asemănătoare prin faptul că reprezintă o continuare în imagini, aidoma unui album sau film, a cărții „Batalionul 404 Cercetare. Istoria unor învingători” aparținând aceluiași autor, apărută la Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I” București, în anul 2012.

Prin noua carte, care conține trei volume, fiecare a 566 de pagini, autorul în calitate de „regizor” reconstituie istoria de 47 de ani (1 februarie 1958-1 aprilie 2005), an cu an, a Batalionului 404 cercetare, una dintre cele mai reprezentative unități de cercetare a Armatei României: subordonarea unității la Marele Stat Major/Statul Major General (prin Direcția de Informații a Armatei/Direcția Informații Militare și Direcția Cercetare/J2) și la Statul Major al Forțelor Terestre; aspecte din pregătirea pentru luptă a unității (activități de pe aerodrom și lansări cu parașuta, trageri, aplicații, conducerea tehnicii de luptă și de blindate, scafandrerie, tabere de instrucție la munte și la apă, supraviețuire, conferirea drapelului de luptă, vizite ale unor delegații militare străine, instruiri în comun cu cercetași din alte armate, etc.); participarea la misiuni în teatrele de operații militare; competiții sportive interne și internaționale; încorporări și treceri în rezervă; depunerea jurământului militar; activități culturale și artistice; dotarea cu armament și tehnică de transmisiuni, etc. În partea de început a cărții, autorul prezintă unele aspecte din activitatea Secției a 2-a informații militare (Direcției Informații) din Marele Stat Major, în perioada 1859-1958, pe linia cercetării la trupe și în cadrul învățământului militar, iar în ultima parte, imagini din activitatea de atașat militar cu cei care au îndeplinit această funcție proveniți din cadrul Batalionului 404 cercetare sau de la Direcția Informații Militare, Direcția Cercetare/J2, Statul Major al Forțelor Terestre (locțiitori ai șefilor structurilor menționate, șefi ai Secției cercetare la trupe, ofițeri din Biroul cercetare de specialitate), care au coordonat activitatea unității de la Buzău.

Cartea, în cele trei volume, se bucură de o prefață strălucită aparținând gl. bg. (r) CS I dr. Gheorghe Văduva un fost, binecunoscut, redactor-șef al săptămânalului ostășesc „Observatorul militar”.

Dezvelirea monumentului închinat aviatoarei Smaranda Brăescu

Anul acesta comemorăm 70 de ani de la trecerea în eternitate a celebrei aviatoare Smaranda Brăescu.

Asociaţia Română pentru Propagandă şi Istoria Aeronauticii-filiala Cluj şi primăria municipiului Cluj-Napoca vă invită vineri 2 noiembrie 2018, ora 11.00 la dezvelirea monumentului închinat Smarandei Brăescu, în Cimitirul central, acolo unde ea a fost înmormâtată.

Fundaţia „General Grigore Baştan” va lua parte la acest moment istoric important, iar în semn de respect şi recunoştinţă pentru viaţa şi contribuţia aviatoarei Smaranda Brăescu, va depune o coroană de flori la mormânt.

La ora 12.30, la cinema Mărăşti, va fi prezentată partea a III-a a filmului documentar despre Smaranda Brăescu „Prigoana. Parcela IIB. Loc 1550”, în prezenţa realizatorilor de la Studioul de film al Armatei, lt. col. Cornel Mitut şi Adrian Leonte.

 

Salonului de carte „Polemos” – istorie, ştiinţe politice, securitate şi apărare

În data de 17 octombrie 2018, ora 13.00, la Cercul Militar Naţional, Galeria Artelor are loc deschiderea oficială a celei de-a XIV-a ediţii a Salonului de carte „Polemos” – istorie, ştiinţe politice, securitate şi apărare, eveniment prin care Editura Militară marchează Ziua Armatei României, 100 de ani de la participarea României la Primul Război Mondial şi Centenarul Marii Uniri.

Doamna Valentina Baştan va participa ca invitat în calitate de Preşedinte al FUNDAŢIEI GENERAL GRIGORE BAȘTAN.

Salonul de carte „Polemos” este organizat – sub patronajul Comandamentului Logistic Întrunit – de Editura Militară, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Militari, având ca parteneri: Cercul Militar Naţional, Biblioteca Militară Naţională, Societatea Editorilor din România, Amplus International Ltd.
Partener media: Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale.

La această ediţie participă: Editura Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Centrul Tehnic-Editorial al Armatei, Asociaţia „Clubul Amiralilor”, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Asociația pentru Educație și Dezvoltare Urbană, Editura Detectiv Literar, Fundaţia Culturală „Magazin Istoric”, Editura Evenimentul și Capital, Eurodidactica, Revista „Gândirea Militară Românească”, Editura Fundaţiei Speteanu, Editura Hasefer, Revista „Historia”, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, Academia Română – Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Editura Marist, Editura Mica Valahie, Editura Miidecărţi, Editura Militară, Editura Ministerului Afacerilor Interne, Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Editurile Semne–Artemis, Tritonic, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Societatea Editorilor din România, Societatea Scriitorilor Militari, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Trustul Editorial Orizonturi, Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale şi Proiectul „Acum 100 de ani.

Salonul va fi deschis de miercuri până vineri, între orele 11:00 şi 19:00, iar sâmbătă, între orele 11:00 şi 13:00. Intrarea este liberă.

PROGRAMUL LANSĂRILOR

Miercuri, 17 octombrie
11:00 – Deschiderea Salonului.
13:00 – Deschiderea oficială a Salonului.
13:15 – Lansări de carte la Editura Militară: Românii în „Marele Război”. Anul 1917. Documente, impresii, mărturii, coordonator Mihail E. Ionescu, şi The Union of Bessarabia with Her Mother-Country Roumania; The Right of the Roumanians to Bessarabia in the Light of History and Ethnography and on the Basis of Self-Determination, autor Ion G. Pelivan. Vor vorbi: Mihail E. Ionescu, Gheorghe Vartic, Petre Otu.
14:00 – Prezentarea Proiectului Acum 100 de ani [www.acum100.ro]. Va vorbi: Radu Olteanu.
14:15 – Lansări de carte la Editura Militară: Aeronautica română în serviciul Marii Uniri şi Vasile Niculescu, pilotul Marii Uniri, autor: Valeriu Avram. Vor vorbi: Valeriu Avram, Adrian Pandea.
15:00 – Lansare de carte la Editura Militară: Cruciada Diviziei de Cremene. Cu tricolorul în Caucaz: viaţa şi memoriile generalului Ioan Dumitrache, Cavaler al „Crucii de Fier”, autor Florian Bichir. Vor vorbi: Constantin Buchet, Dorel Buşe, Florian Bichir.
16:00 – Lansare la Editura Marist: Revista de istorie militară Tactica şi Strategia, nr. 5. Va vorbi Cristian Mareş.
16:15 – Lansare de carte la Editura Detectiv Literar: Bună dimineața, patria mea! Antologie de poezie patriotică. Vor vorbi: Dorel Vidrașcu, Marian Nencescu, Florin Dochia.
17:15 – Lansare de carte la Societatea Scriitorilor Militari: România va fi o ţară mare, autor M. Macoveanu. Moment artistic oferit de „Poetul și Cântăreațaˮ. Vor participa: Mihăiță Macoveanu – poet, Mădălina Mantu – cântăreață de jazz.

Joi, 18 octombrie
11:30 – Lansare de carte la Editura Muzeului Marinei Române: Dunărea şi Marea Neagră în spaţiul euroasiatic. Istorie, relaţii politice şi diplomatice (vol. V), coordonator Andreea Atanasiu Croitoru. Va vorbi coordonatoarea.
11:45 – Lansare de carte la Editura Muzeului Marinei Române: Anuarul Muzeului Marinei Române, Tom XX. Va vorbi Andreea Atanasiu Croitoru.
12:00 – Lansare de carte la Asociaţia „Clubul Amiralilor”, Editura NeXT book: Artileria de Coastă – Mărire şi decădere, autor Marian Radu. Vor vorbi: Ştefan Nicolae, Marian Radu.
13:00 – Lansare de carte la Centrul Tehnic-Editorial al Armatei: Perdeaua de fum, autor Liviu Beleuzu. Vor vorbi: Alin Crivineanu, Liviu Beleuzu.
14:00 – Lansare de carte la Editura Militară: România şi revoluţia din Rusia (1916-1919): note pentru o sinteză istoriografică, autor Mihail E. Ionescu. Vor vorbi: Mihail E. Ionescu, Adrian Pandea.
15:00 – Lansare de carte la Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989: Decembrie 1989. TASS este împuternicită să declare…, autor Cristian Chirca. Vor vorbi: Gelu Voican Voiculescu, Constantin Corneanu, Antoaneta Olteanu, invitați speciali: Nikolai Morozov și Vyacheslav Samoshkin.
16:00 – Lansare de carte la Editura Detectiv Literar: Absconditus, autor Dumitru Manolache. Vor vorbi: Dorel Vidrașcu, Marian Nencescu, Florin Dochia.
17:00 – Lansare de carte la Editura Argonaut: Pantelimon Halippa și problema Basarabiei în dosarele Securității, 1965-1979, editor Vadim Guzun. Vor vorbi: Oana Demetriade, Vadim Guzun.
18:00 – Lansări de carte la Centrul Tehnic-Editorial al Armatei: Managementul strategic şi Negocierea şi medierea în relaţiile internaţionale, autori: Alexandru-Ciprian Bogdan, Vasile Bogdan. Vor vorbi: Alin Crivineanu, Vasile Bogdan.

Vineri, 19 octombrie
12:15 – Lansare de carte la Asociaţia „Clubul Amiralilor”, Editura Ex Ponto: Amiralii României, autor Marian Moşneagu. Va vorbi autorul.
12:45 – Lansare de carte la Asociaţia „Clubul Amiralilor”, Editura StudIS: Monografia Şcolii de Aplicaţie a Forţelor Navale, autori: Petrică Pîrvu, Marian Moşneagu şi Dănuţ Andronie. Vor vorbi autorii.
13:00 – Lansare de carte la Asociaţia „Clubul Amiralilor”, Editura NeXT book: Un erou al Marinei Regale Române căpitan comandor Alexandru Dumbravă, autor: Ioan Damaschin. Va vorbi autorul.
14:00 – Lansare de carte la Editura Agora: Povestiri istorice, autor Dumitru Almaş, ilustraţia Valentin Tănase. Va vorbi Valentin Tănase.
15:00 – Lansare de carte la Editura Detectiv Literar: O noapte și câțiva pași, autoare Coca Popescu. Vor vorbi: Dorel Vidrașcu, Marian Nencescu, Florin Dochia.
16:00 – Lansare de carte la Editura Militară: Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989), autor Petre Opriş. Vor vorbi: Liviu Ţăranu, Aurel Pentelescu, Petre Opriş.
17:00 – Lansări de cărţi la Editura Editgraph: O viaţă trăită demn. Generalul Ion Dobran, la 100 de ani. Album omagial, autori: Aurel Pentelescu, Dan Antoniu (vor vorbi: Ion Dobran, Dan Antoniu, Aurel Pentelescu), şi Pagini din tinereţea lui Gheorghe I. Brătianu (1898-1953), autori: Aurel Pentelescu, Liviu Ţăranu (vor vorbi autorii).

Sâmbătă, 20 octombrie
13:00 – Festivitatea de închidere a Salonului de carte „Polemos”.

Prima-femeie-instructor-pe-un-avion-cu-reacție

Joi, la Boboc, prima femeie instructor pe un avion cu reacție susține “proba de foc”

Joi, 11 octombrie, în Baza Aeriană de Instruire şi Formare a Personalului Aeronautic (BAIFPA) din localitatea buzoiană Boboc, căpitanul Andreea Oana Ardeleanu va executa, de la ora 10.00, zborul de evaluare pentru obţinerea calificării de instructor de zbor pe aeronava IAR 99 devenind, astfel, prima femeie pilot din Forţele Aeriene Române instructor pe avion echipat cu motor cu reacţie.

Căpitanul Andreea Oana Ardeleanu are 30 de ani și este pilot în cadrul Escadrilei 2 Instrucție din anul 2011. De-a lungul carierei, a absolvit cursuri de pregătire profesională atât în țară, cât și în străinătate și a parcurs integral programul de pregătire pentru a deveni instructor pe aeronava cu reacție IAR 99.

Avionul subsonic de antrenament avansat și atac la sol IAR-99, proiectat integral în România, a executat primul zbor la data de 21 decembrie 1985, de pe aeroportul Craiova, și se află în dotarea BAIFPA şi a Bazei 95 Aeriană.

Material preluat de pe www.ziaruldebuzau.ro